Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, sau EURATOM, este o organizaţie internaţională formată din statele membre ale Uniunii Europene, constituind una dintre cele două comunităţi europene. A fost instituită la 25 martie 1957, printr-un al doilea tratat de la Roma, semnat în aceeaşi zi cu mult mai faimosul Tratat de la Roma, instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE). Comunitatea Economică Europeană este o entitate separată, dar organizaţia este ...
Comunitatea Europeană a fost înfiinţată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE), la data de 25 martie 1957, de către cele şase state membre (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Constituirea CE a avut la bază Tratatul privind constituirea Comunităţii Europene. Denumirea sa iniţială a fost Tratatul privind constituirea Comunităţii Economice Europene, actul av...
Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat în 1994 pentru a susţine întreprinderile mici. Acţionarul său majoritar este Banca Europeana de Investiţii, alături de care formează ,,Grupul BEI’’.Începutul paginiiFEI oferă capital de risc pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), în special pentru societăţile recent înfiinţate şi pentru cele cu orientare tehnologică. De asemenea, furnizează garanţ...
A. Prezentare Comenius este prima componenta a Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii. Se adreseaza institutiilor de invatamant preuniversitar de stat si private (de la gradinite la scoli postliceale) si tuturor membrilor comunitatii educationale care isi desfasoara activitatea in acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum si autoritatilor locale, asociatiilor de parinti sau ONG-urilor care activeaza in domeniul educational.Comeni...
OBIECTIVE SPECIFICE:1) Sa sustina realizarea unei arii europene de invatamant superior;2) Sa contribuie alaturi de invatamant superior si educatia profesionala la procesul de inovatie.OBIECTIVE OPERATIONALE:1) Sa imbunatateasca calitatea si sa mareasca volumul mobilitatilor studentilor si a cadrelor didactice in Europa, precum si sa contribuie la atingerea pana in 2012 la cel putin 3 milioane de studenti in cadrul programului Erasmus si a predecesorilor acestuia;2) Sa imbunat...